https://salonul-literar-cu-cartile-pe-masa7.cms.webnode.ro/fondatori/

Fondatori

 

Daniela și Constantin Gumann

Ca scriitori și jurnaliști, ne preocupă actualitatea dar nu ignorăm trecutul. Astfel, zilnic la cafeluța noastră literară, cum ne place să o denumim, aducem în discuție diverse teme cotidiene și pe parcursul conversației abordăm cele mai neașteptate subiecte. După ce în Austria - țara noastră de adopție, am înființat Asociația Scriitorilor Români din Austria ne-am gândit să creăm și în țara mamă un centru al creației literare, pornind de la principiul soțului meu:

 „Fericirea este singurul lucru, pe care dacă-l împarți la doi, se dublează!”

Am ales să ne dăruim celorlalți, prin timpul și ajutorul nostru pentru a contribui pozitiv la umanitate. A alege să faci bine în locul răului sau în locul indiferenței te va clasa cu siguranță pe o treaptă mai înaltă în dezvoltarea ta.  Amabilitatea denotă rafinament pentru că, este nevoie de emoție pentru a dărui și pentru a te pune în locul celuilalt.  Alegem sensibilitate și maturitate alegând în viață doar lucrurile care se armonizează între ele și se contopesc decent și echilibrat. Am ales să ne conjugăm cu verbul a fi nu a avea

„Problema nu e că viața e scurtă, ci că irosim mult din ea.” Seneca

Un lucru este cert, lectura nu încetează să facă parte din modul de a fi al omului contemporan. Cu fiecare carte citită, fiinţa umană deschide câte o fereastră spre libertate. Citeşte şi fă ce vrei, sună legea fundamentală a filosofiei lecturii.

 „Nimic nu este mai de prețuit decât valoarea zilei.” Goethe

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți